Asa cum sugereaza si numele, NAS (Network Attached Storage) este un dispozitiv de stocare conectat la o retea care permite accesarea permanenta de pe orice alt dispozitiv a fisierelor gazduite pe acesta.
Din punct de vedere fizic, NAS este un dispozitiv care arata ca un sistem desktop clasic de dimensiuni mai mici, cel putin in privinta modelelor dedicate utilizatorilor obisnuiti. In plus, asemanarile continua si din punct de vedere al componentelor hardware, intrucât intr-un NAS vei regasi intotdeauna o placa de baza, un procesor, memorie RAM si o placa de retea.
Evident, pentru a putea functiona, un NAS are nevoie si de dispozitive de stocare, iar in prezent sunt preferatele hard-disk-urile cu dimensiuni de 2.5” (similare cu cele pentru laptopuri) si de 3.5” (similare cu cele intâlnite de regula intr-un sistem desktop). Numeroase modele de NAS permit chiar configurarea hard-disk-urilor in RAID 0 sau RAID 1, back-ul-ul si siguranta datelor fiind doua caracteristici importante ale acestor dispozitive. Totusi, de cele mai multe ori, HDD-urile nu sunt incluse in NAS si trebuie achizitionate separat.
Spre deosebire de un PC desktop, NAS-ul nu are nevoie de tastatura si mouse pentru a functiona, intrucât toate functiile si setarile pot fi accesate prin intermediul unor gadgeturi externe, inclusiv PC, laptop, smartphone si tableta.
Initial, NAS-urile erau destinate exclusiv companiilor, care aveau nevoie sa ofere angajatilor si clientilor acces permanent la date importante pentru a-si putea desfasura activitatea intr-un mod efficient. In conditiile in care utilizatorii obisnuiti foloseau de cele mai multe ori doar un calculator desktop drept dispozitiv electronic, acestia nu aveau nevoie de facilitatile oferite de NAS-uri, mai ales ca si preturile acestora erau adaptate in mod firesc companiilor.
Cu toate acestea, cresterea numarului de dispozitive electronice conectate la internet si posibilitatile de partajare a continutului cu prietenii si familia prin intermediul retelelor sociale au deschis noi oportunitati pentru NAS-uri.
Pe de o parte, producatorii au inceput sa lanseze NAS-uri speciale pentru userii obisnuiti si sa includa in acestea numeroase functii si aplicatii utile, iar pe de alta parte preturile acestora au scazut vizibil pentru a se potrivi cu puterea de cumparare a utilizatorilor finali.
La ce se foloseste un dispozitiv NAS
In prezent, un dispozitiv de tip NAS este util utilizatorilor obisnuiti din mai multe motive:
- permite accesarea fisierelor stocate pe NAS de pe orice alt dispozitiv caruia i-ai acordat permisiunea de a se conecta la retea, indiferent ca vorbim despre PC, laptop, smartphone, tableta sau chiar Smart TV, intr-un timp semnificativ mai scurt decât daca datele ar fi stocate doar pe PC
- permite accesarea datelor si atunci când nu esti acasa, prin intermediul unei conexiuni la internet si a unor aplicatii software integrate
- permite realizarea de back-up-uri simple pentru toate fisierele sau doar pentru anumite fisiere importante pentru tine
- poate juca rol de server, functie utila pentru cei care vor sa-si gazduiasca singuri site-ul fara sa lase PC-ul pornit in permanenta
- poate fi considerat un media center capabil sa redea fotografiile, muzica sau filmele stocate pe HDD
Este adevarat, unele functii oferite de NAS-uri se regasesc deja pe piata sub o alta forma. De exemplu, un serviciu de tip cloud precum Dropbox sau Google Drive poate inlocui functia de accesare a datelor de pe NAS-uri de pe orice dispozitive, insa aici NAS-ul are doua avantaje: o capacitate de stocare semnificativ mai mare, ce ajunge cu usurinta la cativa TB spre deosebire de cei câtiva GB oferiti gratuit de servicii precum Dropbox, si o viteza de conectare mai buna la retea decât cea oferita de o conexiune la internet.
De asemenea, NAS-ul este mai eficient pe post de server pentru un site decât un PC obisnuit datorita consumului mai mic de energie, element important in cazul unui dispozitiv pornit in permanenta.
Concluzii
Un dispozitiv de tip NAS ofera o gama diversificata de optiuni si functii pentru utilizatorii individuali, de la efectuarea unor back-up-uri periodice la redarea continutului multimedia si accesarea fisierelor de pe PC, laptop, tableta sau smartphone.
In plus, un astfel de gadget poate fi utilizat si pe post de server pentru un site, mai ales ca unele NAS-uri iti permit inclusiv sa instalezi CMS-uri precum WordPress.
Prin urmare, un NAS este un dispozitiv util pentru ca permite un acces rapid la fisiere din partea mai multor persoane si de pe o gama variata de produse electronice.